Am mai fost aici

S-ar putea să fi venit dintotdeauna ținându-se de mână. Primul pas îl face ea, Neîncrederea. Și-apoi, țop! Intră și Hotărârea-n scenă. Vin împreună. Și ce-i fain la relația asta dintre ele e partea cu dedublarea. Ieși din tine și te strecori între ele. Și de acolo te vezi: îngenuncheată, plânsă, învinsă. Și-apoi se-ntâmplă. Mai întâi apare ca un licăr într-un colț de ochi, apoi se transformă-n valuri ce te-nghit cu totul. Ți-aduci aminte că așa a fost mereu și lucrul ăsta te schimbă. Amintirea situaților similare se propagă rapid, cojind pojghița de disperare. “Am mai fost aici”. Tot ce o să urmeze în viață o să fie din ce în ce mai rău, fundul prăpastiei se prăbușește-ntruna. Și e OK, și data viitoare o să spui “am mai fost aici”. Și atunci Neîncrederea se va transforma în Hotărâre. Și chiar și atunci ce va urma va fi mai rău.

Da, știu, am avut ghinion. Am fost și trasă-n piept. Am pierdut mulți bani. Genetic sunt bombă pe cale să explodeze. Am făcut niște alegeri proaste. Am toate scuzele din lume. Cu toate astea, când mă uit în altă parte decât în oglindă, văd că problemele mele sunt oportunitățile la care visează alții. Și nu, nu mă refer la alții în sensul lui „dușmanii-mi poartă pică” ci în cel al lui „dacă ai pierdut atâția bani, înseamnă că i-ai avut la un moment dat în viață”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *