Foto: lanieandlaurie.tumblr.com

Săptamâna trecută am primit pe e-mai prima lecţie – primii paşi în JavaScript. Lecţiile sunt uşoare, până şi eu am înţeles ce şi cum.  Platforma unde lecţiile sunt accesate de utilizatori este foarte prietenoasă, primeşti puncte pentru fiecare lecţie încheiată şi dacă nu poţi trece de un anumit exerciţiu, poţi să primeşti un indiciu ajutător.

Nu vreau să-mi schimb jobul, dar e important pentru mine să înţeleg cum funcţionează cât mai multe lucruri de pe lumea asta.  Dacă şi tu gândeşti aşa, aruncă o privire pe codeacademy.com.

De pe colourlovers.com.

CDEFGABC from Lernert & Sander on Vimeo.

Sunt doi olandezi ce fac lucruri interesante.

Între 1902 şi 1912, Giovanni Papini scria o serie de eseuri ce-au fost publicate sub numele 24 Cervelli. Primul astfel de eseu se numeşte Necunoscutul iar o parte din el e  mai jos (am găsit cartea în traducerea lui Ernest Hatch Wilkins):

“But with the approach of modern times, when the stupid craze for signature came in, the Unknown Man ceased his activity, and was content to rest. An immense throng of vain fellows, of men who had a name or sought to make a name, began to paint, invent, carve, write. They had less genius than the Unknown Man, and they had also less modesty: they proclaimed to all the winds that they, and none but they, had done these things. They worked not only for their own joy or for others’ benefit, but that the world might know that they, and none but they, had done the work. (…) Under the names of Mob and People he frightened kings, overthrew demagogues and resolved to turn the world upside-down.”

S-o fi trezit Necunoscutul?

Photo by stuant63

Ne temem că o să ne pierdem job-ul, că blocul nostru n-o să reziste în cazul unui cutremur, că o să se adâncească criza economică. Ne speriem de noi impozite şi schimbări ale legislaţiei, de boli şi de sistemul sanitar din România, de cozile de la Administraţia Financiară, de fluctuaţiile cursului valutar, de maidanezi şi de gropi. Suntem obişnuiţi să ne facem griji, să ne temem de tot felul de întâmplări halucinante şi să trăim cu frica în buzunarul de la piept. Poate a venit timpul să ne fie frică de alte lucruri decât de bucăţi de tencuială ce ne-ar putea cădea în cap când mergem prin Centrul Vechi ori de medici incompetenţi ce ne-ar putea trimite în sala de operaţie când avem nevoie doar de nişte Distonocalm.

Din punctul meu de vedere, în 2012 ar trebui să-ţi fie frică de următoarele:

+ Să-i dezamăgeşti pe cei ce au încredere în tine. Momentele în care îi dezamăgeşti pe cei din jur nu sunt născute dintr-o îndatorire pe care nu ai cum s-o duci la capăt, cum ar fi să treci Dunărea înot cu o mână legată la spate, ci din micile conflicte între ceea ce vrei să faci şi ceea ce trebuie să faci în care câştigă primul beligerant. 20 de minute de somn în plus, 10 minute de gâfâieli ori 10 de euro economisiţi nu sunt câştiguri care să merite pierderea încrederii ce ţi-a fost acordată de cineva.

+ Să îţi dai seama pe 31 decembrie 2012 că eşti neschimbat. Singurul lucru care mi se pare mai trist decât să te împotriveşti schimbării e să nu ştii să profiţi de oportunităţile de a evolua. Sunt foarte multe locurile de pe net unde poţi învăţa lucruri noi (Khan Academy, Academic Earth, MIT OCW, Berkeley), sunt foarte mulţi oamenii de la care poţi afla lucruri interesante. Cum să trăieşti încă un an şi să nu te schimbi deloc?

+ Să nu schimbi nimic în viaţa ta pentru că nu ai binecuvântarea altora. Sunt atât de rari oamenii care chiar se gândesc la binele tău că îi poţi număra pe degetele de la o mână. Soluţiile pe care le prezintă alţii pentru problemele tale sunt foarte rar cele care te avantajează pe tine. Fă schimbările de care ai nevoie pentru a fi fericit. Oamenii pe care ar trebui să-i ai aproape (şi nu neapărat cei pe care îi vrei aproape) vor înţelege şi te vor susţine.

+ Să petreci mai multă vreme construidu-ţi o imagine decât să trăieşti cu adevărat. Într-o perioadă în care şi vânzătoarele de covrigi sunt preocupate de personal branding, e uşor să cazi în capcana auto-construirii de socluri. Crede-mă, oamenii mai isteţi decât cei ce vorbesc tot timpul despre personal branding spun că e mai important să faci lucruri, să experimentezi, să greşeşti.

+ Să petreci online mai mult timp decât e nevoie. Se pare că americanii încep să vorbească online mai mult decât o fac faţă în faţă iar japonezii nu prea mai văd rostul apropierii fizice. Suntem prima generaţie ce îşi iroseşte o bună parte din viaţă aflând ce fac şi ce păreri au sute de oameni ce ne sunt indiferenţi.

+ Să îţi baţi joc de atenţia cuiva. Dintre toate lucrurile pe care le auzim, citim ori vedem în fiecare zi doar câteva sunt cu adevărat importante pentru noi. Lucrul de care nu ne dăm seama e că oricât de mare ar fi prostia pe care o spunem, cineva îşi va face timp să o asculte. Devino una dintre persoanele pentru care se face linişte într-o sală atunci când spune ceva pentru că a demonstrat că de fiecare dată când deschide gura spune ceva important.

O seară, o vie şi o pisică neînfricată.

• Agenţia ce promovează turismul în Suedia, VisitSweden, a convins guvernul suedez să ofere suedezilor de rând acces la contul oficial al Suediei de pe Twitter. Ştirea a făcut înconjurul lumii de vreo 3 sau 4 ori până acum şi numărul de urmăritori ai contului a început să crească pentru că oamenii sunt curioşi ce vor spune în fiecare săptămână suedezii ce vor folosi contul. Ideea mi se pare foarte bună. Avem curatori de toate felurile – pentru artă digitală, pentru infografice, pentru studii sociale, pentru fotografii şi multe alte lucruri. De ce n-am avea şi pentru o ţară?
• O organizaţie nonguvernamentală din Stockholm strânge bani pentru proiectele lor dedicate oamenilor străzii din capitala Suedie cu ajutorul Twitter. Au creat un cont pe care ai voie să-l urmăreşti doar după ce donezi 25 de coroane prin SMS. (Mi se pare foarte fain că au sediul la etajul 3 din Casa Grillska din Gamla Stan, foto.)

Îmi expiră mâncarea. Mi-am luat 6 ouă şi n-am mâncat decât o treime în mai bine de o săptămână. Mi-am luat o pâine feliată şi am început să cred că o fi fost atinsă de Sfântul Duh că mai aveam din ea şi după o săptămână. Mi-am luat un 1kg de lămâi şi a trebuit să i le duc mamei când am fost în vizită pentru că se uscau triste că nu am nici timp şi nici chef să-mi fac limonadă.

Mereu există riscul să-mi arunc cheile la ghenă. Nu ştiu cum îmi calculez paşii dar de fiecare dată ajung să deschid capacul hăului (aka tubul ce duce punga mea cu gunoi de la etaj la parter într-un tomberon) cu mâna stângă în vreme ce punga şi cheile sunt în aceeaşi mână.

Nu mă pricep la cumpărături. Am dat 80 de lei pe un prosop şi un cuţit iar peste câteva zile am dat 8 lei pe o umbrelă. Nu ştiu cum li se pare lucrul ăsta celor cu experienţă în shopping dar mie mi se pare aiurea ca o umbrelă să coste de 5 ori mai puţin decât un cuţit de la Mega Image.

Să iau metroul, să iau metroul… Plecam din Piaţa Victoriei cu un coleg şi îl întreb dacă merge şi el la metrou. Când ajungem la scări, după ce vreme de 5 minute cât am mers pe Calea Victoriei eu mă gândeam unde anume să stau în metrou să fiu aproape de ieşirea de la Kiseleff, îmi dau seama: sunt la Victoriei deja, unde naiba vreau să mai merg cu metroul?!

Şi mai sunt şi alte lucruri care-mi scapă dar despre ele vă povestesc altă dată…

Sursă foto.