
Am şterpelit imaginea de la Nebuloasa. Când am văzut-o ieri mi-am amintit de toate clipele frumoase din săptămâna în care am dat drumurile cu taxiul pe cele cu Duster-ul, în care am schimbat fuga de la birou pentru masa de prânz pe opriri vesele la benzinărie, în care am dat PPT-urile pe articole pe blog în care să povestesc despre cum se simte România.
Prima mea săptămână departe de casă, petrecută în compania unor oameni despre care nu ştiam mare lucru s-a întâmplat prin 2007. Atunci mergeam în Deltă cu voluntarii Salvaţi Dunărea şi Delta. Nici atunci n-a fost vorba de vreo vacanţă ci de o săptămână obositoare dar foarte frumoasă. Cred că oamenii se apropie atât de mult în astfel de condiţii pentru că preiau involuntar trăsăturile celor ce îi înconjoară. Îmi amintesc că din Deltă nu m-am întors doar bronzată şi plină de zgîrieturi şi vânătai ci şi un accent à la Cluj. În Redescoperă nu m-am îndrăgostit doar de Alba Iulia şi de Porolissum ci şi de mulţi oameni pe care îi preţuiesc şi acum.
Petrom, BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela45 şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român au reuşit un lucru …
Oamenii normali îşi iau concediu. Eu nu pot decât să le spun unde cred eu că ar putea să se oprească în România să-şi limpezească mintea şi să-şi aline sufletul.
Sfântu Gheorghe şi insula Sacalin
La Sfântu Gheorghe o să găseşti nisip fin şi multă linişte. Drumul din sat până pe plajă este unul de 10-15 minute. Delta Dunării e unul dintre cele mai frumoase locuri în care am fost vreodată. Noaptea se-ntâmplă ceva de-o frumuseţe ireală: cerul se umple cu stele şi poţi vedea foarte clar Calea Lactee iar farurile din zonă trimit raze de lumină ce despică întunericul în două.


Sacalin (Sahalin) e o limbă de pământ formată la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Nu o să întâlneşti vreun om acolo. O să dai peste sute de păsări, câteva vaci şi câţiva buşteni purtaţi de valuri. Acolo România îşi arată latura sălbatică.
Castrul roman Porolissum, Zalău
La Porolissum intri în altă lume. Castrul roman a fost fondat în anul 106 din ordinul împăratului Traian, arhelogii aflând acest lucru de pe o diplomă militară pe care au găsit-o chiar la Porolissum. Situl arhelologic este unul dintre cele mai mari şi mai bine conservate din România. Suprafaţa castrului roman este …
O săptămână prin România îţi schimbă percepţia asupra multor lucruri. În cazul meu a început cu unghiul din care priveam spre lucruri frumoase. La unele mă uitam de jos în sus, la altele de sus în jos. Ca să mă uit de aproape la flori mă aşezam în genunchi ori mă suiam pe câte o piatră de pe marginea unui drum neasfaltat prin pădure. La cer mă uitam stând întinsă pe spate pe o pătură de trifoi de-un verde proaspăt, un verde cum nu mai văzusem de ceva vreme.
Sunt genul de om care îşi cumpără orice online. Pentru mine e de neconceput să merg într-un magazin. Sunt în stare să aştept ca Administraţia Fiscală să-şi pună la punct sistemul de plăţi online chiar şi un an pentru că nu vreau nici în ruptul capului să merg la un ghişeu cu portofelul plin. De foarte multe ori drumul până într-un loc mi se pare o pierdere de vreme. În Redescoperă România am început să cred că drumul până într-un punct e la fel de important ca acea destinaţie. Nu mi-am putut dezlipi ochii de norii văzuţi în prima zi pe drumul până la Cluj. Mi-aş fi dorit ca acea porţiune …
În prima zi în Redescoperă România, ne-am oprit într-un loc despre care auzisem câteva lucruri. În ultimul an, când mă uitam peste proiectele înscrise în Ţara lui Andrei, Prejmer apărea foarte des printre numele localităţilor de unde profesorii aşteptau veşti bune. În mai toate proiectele înscrise de şcolile din zonă figurau printre obiective şi promovarea monumentelor istorice. Eu, în ignoranţa mea, n-am stat să caut la ce anume se refereau exact. Am presupus că e vorba de câte o biserică cu picturi şterse de vreme.

Fundaţia Saşilor Transilvăneni din Munchen face eforturi să salveze patrimoniul săsesc. Cetatea Prejmer este unul dintre locurile în a căror conservare se implică. Cetatea cu ziduri înalte de 12 metri a beneficiat de proverbiala grijă pentru detalii a îngrijitorilor săi nemţi, astfel că arată bine în prezent deşi în trecut a avut de îndurat invazii otomane iar în ultimii 20 de ani a trebuit să ţină piept şi nepăsării autorităţilor. Mi-a plăcut ce spunea cineva despre Prejmer şi implicarea Fundaţiei Saşilor Transilvăneni, că datorită lor putem vedea şi putem atinge o parte din istoria Ţării Bârsei.
Îmi pare rău că nu am găsit pe net informaţii despre cetate scrise chiar de oamenii …